Șovinism. Mic tratat de solidaritate

Șovinism.Mic tartat de solidaritate

***

Omul nu se naște șovin[1]. Devine.

(…)

Nu știu, dacă n-ar fi fost oamenii albi, negri și galbeni, mi-ar fi plăcut la fel de mult lumea. Nu cred.

(…)

Am crescut cu oameni de toate ”nuanțele” pe lângă mine. Iar de vorbit, un adevărat turn Babel!

(…)

Mic fiind, am avut vecini țigani. Am crescut cu ei. La început vorbeam, în același timp, două limbi. Până am plecat la grădiniță… Am plecat fără țigănușii care erau de vârsta mea… Țiganii-seniori, fiind mai ”casnici”, i-au ținut pe lângă ei…

La grădiniță, am avut mici dificultăți. Nu-mi prea înțelegeau copii ”dialectul”. Amestecam, în exprimare, cuvinte țigănești…

Limba maternă am început s-o vorbesc mai bine, când m-am dus la școală… Școala mi-a separat vorbele, deși, în suflet, mi-a rămas un amestec de înțelegere și duioșie pentru țigani…

(…)

O perioadă importantă a vieții mele, am ”crescut”  în Timișoara. Aci nu prea poți să fii șovin și nici nu devii… Așa cred.

(…)

Într-o zi, m-am dus într-o vizită la niște vecini timișoreni. Aveau o fetiță de 3-4 ani. Cum la cofetăria din cartier se terminaseră puținele feluri de prăjituri, i-am dus fetiței o cutie cu produse de la patiseria cartierului… Inițial, i-am dat cutia fetiței, dar mama ei ia luat-o, a pus-o în frigider, cu promisiunea că ”bunătățile” o să i le dea după ce mănâncă, mai întâi,  mâncarea-mâncare

Așteptând cafeaua gazdei, m-am pomenit cu fetița care, arătându-mi cu mânuța spre frigider, mi-a șoptit:

– Nenea, daj mir pogácsa!

O dorință de copil exprimată în patru cuvinte din patru limbi… Am tresărit. La vârsta ei și eu amestecam cuvintele… Mama fetiței era pe jumătate româncă și pe jumătate unguroaică. Tatăl era jumătate sârb și jumătate neamț… Fetița cum era? Fetița era… pui de om.

(…)

Am ”simțit”, atunci, că oamenii nu se nasc  șovini. Devin.

(…)

Acum, fetița de atunci, e om matur… Nu mai amestecă cuvintele. Vorbește bine cele patru limbi. Nu știu ce-i în sufletul ei. Aș vrea să fi rămas acolo un amestec de suflete: de român, de ungur, de sârb, de neamț… Aș vrea ca și ei să nu-i placă lumea, dacă oamenii n-ar fi albi, negri, galbeni… Aș vrea ca orice impuls șovin să i se convertească în impuls uman, să devină precum coarda unui instrument muzical… Aș vrea.

(…)

Șovinismul nu are legătură cu patriotismul. Nici cu ”patriotismul exagerat”, sub forma unor ”încercări naționale”… E exagerare.

Iată ce ne spune Ion Luca Caragiale care, comentând un spectacol, nu foarte reușit, cu ”Lucia di Lammermoor”, a constat:

Am dreptul să crez că unul dintre cei mai mari șoviniști sâmbătă seara la Teatrul Național am fost eu. Dacă Lucia era cântată de nu știu care Biscottina sau Biscottini din lume, nu mergeam. M-a apucat însă șovinismul pe dinainte și am înghițit-o pe românește de la început până la partea flașnetii; și mergea încet, domol de tot, așa că șovinismul a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii.

Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare e dator să se sacrifice – chiar Donizetti.”

***

Concluzie.

Omul se supune unui mod de viaţă, bazat pe o limbă, o psihologie şi o cultură proprie, cumulat cu determinarea spaţială, ce creează, inevitabil, solidarităţi. Exarcebarea solidarității îl duce pe individ peste frontierele de autoindentificare conştientă sau subliminală, modifică un înțeles uman al noțiunilor de ETNIE, ETNICITATE, NAŢIUNE ŞI NAŢIONALISM… Chiar trebuie ponderate și categorisirile care susțin  existenţa numai a două tipuri de noțiuni: unele „bune” cristalizate prin „human aspirations for equality and dignity”, respectiv altele „rele”, care provoacă „the passion for power over others”. Solidaritatea este necesară, când este civilizată și civilizatoare, altfel, oamenii, deși nu s-au născut așa, devin șovini…

***

–––––––––––––––––––––––-

[1] ȘOVINISM:  Naționalism extremist care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național. [Cf. fr. chauvinisme]. Chauvinisme, în limba franceză înseamnă „patriotism exagerat”, o definiţie simplă şi clară pentru o noţiune rudimentară. (Multidictionnaire de la langue française, © 2012, 2013 Les Éditions Québec Amérique Inc., under licence to Oxford University Press)

Cartea. Mic tratat despre citit

*** Te-ai întrebat, vreodată, de ce o carte ține la fel de mult sau chiar mai mult decât o casă? Cartea unește oamenii, casele îi izolează…  (…) Uite…  (…) 1.	Cartea-i lentilă. Ajută oamenii să vadă… E lentilă endoscopică. Văd în interior. (…) 2.	Cartea-i medicament. E vitamină pentru suflet și inhibitor de singurătate. Frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen: prostia. (…) 3.	Cartea-i istorie. Ne arată motivul pentru care oamenii au muncit și au murit. (…) 4.	Cartea-i avere. O poți dona sau lăsa moștenire. E dar pentru nenăscuți. (…) 5.	Cartea-i muzică. E concertul tăcut al minții tale până la exaltare simfonică cardio-cerebrală. (…) 6.	Cartea-i terapie. E necesarul vieții sufletului. Nesimțitorul va putea simți nepipăitul. (…) 7.	Cartea-i destin. Te alege, te citește, te schimbă și te învață cum să mori.  (…)  8.	Cartea-i economie. „O carte bună este deschisă cu speranță și închisă cu profit.”  (…) 9.	Cartea-i filosofie. „O bibliotecă înseamnă înțelepciune, este mai prețioasă decât toată averea, și toate lucrurile dorite nu se pot compara cu ea. De aceea, oricine pretinde că este zelos în adevăr, fericire, înțelepciune sau cunoaștere, chiar și credință, trebuie să devină un iubitor de cărți.”   10.	Cartea-i religie. "Uneori, citești o carte și aceasta te încarcă cu un ciudat zel evanghelic, și devii convins că împrăștiată în lume nu va fi niciodată reunită decât dacă și până când toate ființele umane citesc aceasta carte."  (…) Cartea-i mai mult decât poate exprima un om, fie el chiar autorul ei. Pentru a fi un deziderat, eternitatea are nevoie de timp, omul are nevoie de cărți… *** Când citești…  Când citești, gândește-te dacă Dumnezeu ar fi putut să scrie așa, pentru că și diavolul scrie cărți… Dacă nu-ți place ce citești, scrie tu altfel… ***   Atenție!  ˂˂ Cărţile pot fi și periculoase. Pe cele mai bune ar trebui să fie scris:  ”Această carte îţi poate schimba viaţa.” ˃˃  ”Citeşte pentru a trăi.”  ---- Cartea. Mic Tratat despre cititul cărților

***

Te-ai întrebat, vreodată, de ce o carte ține la fel de mult sau chiar mai mult decât o casă? Cartea unește oamenii, casele îi izolează

(…)

Uite…

(…)

  1. Cartea-i lentilă. Ajută oamenii să vadă… E lentilă endoscopică. Văd în interior.

(…)

  1. Cartea-i medicament. E vitamină pentru suflet și inhibitor de singurătate. Frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen: prostia.

(…)

  1. Cartea-i istorie. Ne arată motivul pentru care oamenii au muncit și au murit.

(…)

  1. Cartea-i avere. O poți dona sau lăsa moștenire. E dar pentru nenăscuți.

(…)

  1. Cartea-i muzică. E concertul tăcut al minții tale până la exaltare simfonică cardio-cerebrală.

(…)

  1. Cartea-i terapie. E necesarul vieții sufletului. Nesimțitorul va putea simți nepipăitul.

(…)

  1. Cartea-i destin. Te alege, te citește, te schimbă și te învață cum să mori.

(…)

  1. Cartea-i economie. „O carte bună este deschisă cu speranță și închisă cu profit.”[1]

(…)

  1. Cartea-i filosofie. „O bibliotecă înseamnă înțelepciune, este mai prețioasă decât toată averea, și toate lucrurile dorite nu se pot compara cu ea. De aceea, oricine pretinde că este zelos în adevăr, fericire, înțelepciune sau cunoaștere, chiar și credință, trebuie să devină un iubitor de cărți.[2]

(…)

  1. Cartea-i religie. „Uneori, citești o carte și aceasta te încarcă cu un ciudat zel evanghelic, și devii convins că împrăștiată în lume nu va fi niciodată reunită decât dacă și până când toate ființele umane citesc aceasta carte.”[3]

(…)

Cartea-i mai mult decât poate exprima un om, fie el chiar autorul ei. Pentru a fi un deziderat, eternitatea are nevoie de timp, omul are nevoie de cărți…

***

Când citești…

Când citești, gândește-te dacă Dumnezeu ar fi putut să scrie așa, pentru că și diavolul scrie cărți… Dacă nu-ți place ce citești, scrie tu altfel…

***

Atenție!

 ˂˂ Cărţile pot fi și periculoase. Pe cele mai bune ar trebui să fie scris:  ”Această carte îţi poate schimba viaţa.” ˃˃[4] Citeşte pentru a trăi.”[5]

________________________________________________________

[1] Amos Bronson Alcott - educator, poet american (1799–1888)

[2] Richard De Bury – profesor, preot, scriitor, bibliofil englez (1287 –  1345)    

[3] John Michael Green - este un scriitor american de literatură pentru tineret (n. 24 august 1977)

[4] Helen Exley: “Books can be dangerous. The best ones should be labeled ‘This could change your life‘.” (engl.)

[5] Gustave Flaubert – ( 1821 - 1880)

Certitudine. Mic tratat de siguranță

Certitudine. Mic tratat de siguranță

***

Am certitudini. Mi s-a spus că nu există… Dar, am găsit, astăzi, una: ”Sunt singurul paznic al singurătății mele!” Un prieten are și el certitudinea lui: ”Regulile trebuie respectate, iar dacă nu vrei, ar trebui să fii așa de puternic încât să le impui pe ale tale…” Apoi, precizează: ”Ca să fii puternic, trebuie să te duci la… sală!”

(…)

Dacă te gândești bine, ai, cel puțin, o certitudine.

(…)

Filosofii ne spun că certitudinile nu există… Ba, chiar îi numesc nebuni pe cei care au… ”Doar un nebun merge înapoi în viitor!”[1] Da, dar ”fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume”[2].

(…)

Dacă vrei să nu contrazici filosofii, denumește-ți certitudinile… convingeri. Înlocuiești o reflecție filosofică cu una logico-lingvistică… Aici apare un paradox: convingerile sunt benefice, dacă nu luptă pentru certitudini! Ai o rezolvare… Da, convingerile se pot educa! Educarea convingerilor, pentru un rezultat fericit, este o didactica magna….

(…)

Oricum, nu există categorii filosofice, ca  forme logice de bază ale speculațiunii, care să-ți dea garanții de siguranță… Până la urmă, filosofia este o reflecţie sistematică, riguroasă, teoretică asupra unor presupoziţii, constatări empirice şi intuiţii ale simţului comun…

(…)

N-ar fi rău ca să-ți construiești filosofia taPoți tăia macaroana autorilor de manuale care, în egoismul lor, afirmă: fiecare om poate filosofa, dar nu oricine poate face filosofie! Uită că și ei sunt oameni aflați pe poteca cunoașterii și acceptării… Uită că, oricum, rațiunea oamenilor devine speculativă, prin pătrunderea pe terenul transcendenței… De altfel, ”nevoia de transcendenţă ne defineşte ca oameni”.[3]

(…)

Revin la certitudine. Pentru cea mai mare parte a omenirii, Dumnezeu (indiferent de cum îi spun oamenii…) este o certitudine. Deci, certitudinile există. Atunci, ”si tacuisses, philosophus mansisses”[4] e pentru… filosofi.

(…)

De noțiuni, judecăți și raționamente, ca forme ale aceleiași facultăți a gândirii, se ocupă intelectul, iar de producerea ideilor, adică tocmai de ceea ce depășește interesul discursiv, e responsabilă rațiunea…  După ce, mulți ani, ai învățat ce ți-au spus alții, ar fi bine să ai certitudinile/convingerile tale

Concluzie.

Ca să ai certitudini/convingeri, trebuie să fii puternic. Ca să fii puternic, trebuie să te duci la sală. La sala de lectură!

***

________________________________________________________

[1] Terry GOODKIND (născut în 1948), scriitor american care, deși suferă de dislexie, este autorul seriei fantasy ”The Sword of Thruth”, dar și al romanului ”The Laws of Nines”. El consideră că utilizarea genului de ficțiune îi permite să spună și să transmită maibine temele și emoțiile pe care dorește să le împartă cu cititorul

[2] Camil PETRESCU – ”Jocul ielelor[3] Solomon MARCUS – ”Transcendența ca paradigmă universală[4]dacă tăceai, filosof rămâneai” (lat.)

Comparația. Mic tratat de întrebuințare

Comparația. Mic tratat de întrebuințare

***

De multe ori comparăm. Comparăm viața cu teatrul. Cred că școala ne-a format spre… Îmi amintesc ce spunea Epictet în Manual[1]: „Nu uita că ești un actor într-o dramă aleasă de cineva mai tare decât tine. Vei juca puțin dacă a ales-o scurtă; mult, dacă a ales-o lungă. Ți-a împărțit rolul unui sărac? Joacă-l bine, cu tot farmecul tău. Ți-a căzut rolul șchiopului, al magistratului, al plebeului? Aceeași datorie. Căci atâta e al tău: să joci frumos rolul primit. Dar alegerea nu e treaba ta.”

(…)

A avut grijă să ne precizeze: „Dacă iei un rol peste puterile tale ai să-l joci rău; iar cel pe care l-ai fi putut juca bine, nejucat rămâne!”

(…)

Comparăm viața cu teatrul. Mai bine ar fi s-o facem invers… Se poate regândi mai ușor scenariul… Ar fi mai ușor și pentru actori. Când uită replica, pot continua cu: ”Omnia mea mecum porto!”[2] Vor fi aplauze. Spectatorii mulțumesc pentru sfatul primit: lucrurile materiale și efemere pot să lipsească!

 (…)

Ce-ar fi să nu mai comparăm? Să nu mai comparăm viața cu teatrul… Cum? Păi, să considerăm că viața și teatrul sunt tot una… Așa. Îi dăm dreptate lui G.B. Shaw: ”În viață există două tragedii: una e să nu obții ceea ce-ți dorești, cealaltă e să obții!” Sau, pur și simplu, să considerăm, fără prea multă filozofie, că: ”Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub Soare”.[3]

(…)

Până la urmă…

(…)

”Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul şi pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.”[4]

 

 

Concluzie.

Oamenii compară, pentru că au frământăriÎi frământă întrebuințarea vieții. Nu-i rău, atât timp cât nu-i frământă oprirea mașinii, preocupați că, tot învârtindu-se, roțile pot ameți… Nici să-și întrebuințeze o parte din viață, pentru nenorocirea celeilalte.

_________________________________________________________

[1] Epictet – ”Manualul și fragmente” – Ed. Saeculum vizual-2002

[2] (lat.) ”Tot ceea ce am duc cu mine[3]Eclesiastul 1, 9[4] Mihai Eminescu – ”Glossă”

Depresia. Mic tratat de tratament

Depresia.Mic tratat de tratatment

Oamenii simt durerea semenilor lor. Cei mai mulți… Chiar simt o stare de… rău. Atunci, de ce nu simt bucurie, când semenii lor se bucură? Așa, să simtă o stare de bucurie sinceră… Un răspuns ar fi că oamenii nu sunt capabili să invidieze dureri… Cei care-și dau seama, își vor acutiza tristeți… Acutizarea tristeții, vrem – nu vrem,  se numește depresie.  Este neputința care te convinge că împreună suntem prea… singuri. Ar fi bine să fie doar un mic semnal sui generis al sufletului… Dar… De altfel, ”toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe[1]. Iubind, îți înveți depresia… să aștepte. Iar tu înveți să aștepți… un viitor. Și să te orientezi mai bine în tainele tulburătoare ale simțirii…

______________________________________________

[1] Emil Cioran – ”Caiete”
1 2 3 35