Spuse la… nespuse

Spuse la... nespuse

 

De ce, oare, n-am putea,

Să ne spunem dragostea?!

De ce, oare-o-ngrămădim,

Doar în gând ce nu-l rostim?!

*

Chiar de tac, eu tot mai sper

Să-mi scriu dragostea pe cer

S-o vezi ziua la plimbare

Și-n nopți când tăcerea doare!

*

Să te smulg nespusului…

Glas cald, dându-i gândului!

Și-n loc să plimbi întrebări,

Să-mi dai mie-nseninări!

*

Eu, în suflet, să-ți pun Soare

Și, să vezi atunci plimbare!

                                                                  Spuse de D.

Nespuse

Nespuse

Ieri am ieșit la o plimbare și nu știu ce mi-a venit

Să mă gândesc la lucruri nespuse

Desigur, am găsit că prea multe nespuse trebuie spuse

Așa că, le-am pus pe  toate la… ostoit.

*

N-aș crede c-am ieșit să mă plimb fără rost

A fost din dragoste…

Și, oricât de multe n-aș putea spune

În nespusele gânduri, dragoste… a fost.

POVESTE

POVESTEA
Motto:”Dar cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi voit așa de mult să plângă și 
       n-au putut.” (Lucian Blaga – Către cititori)

 

 

Aştept să suni, aşa cum ştii, în miez de noapte…

Să-mi dai de veste cum a fost şi cum îţi este,

Să-ţi aminteşti că sunt sau nu-s departe…

Să mă bucur, dar, că suni pentru… ”[POVESTE]”.

 

”[A fost aşa cum s-a mai povestit,

A fost, cum nici nu crezi că va mai fi…

Din Marele Abis, de greul zilei înnegrit

Doi care, dac-ar fi vrut, s-ar fi putut  iubi…

Nu-i mare gaura-n cerul acesta mare

Nimic nu este, totuşi, de prisos

Să scoţi Abisul înnegrit la Soare

Iubirea să-l pătrundă respectos!

Apoi, se va albi-nnegritul pomenit,

Şi, gata! aşa se va termina Povestea…

Iubirea minuni face, cum? n-ai auzit?!

Da! Când Dorinţa-i respectoasă cu Durerea!]”

Tăcere și singurătate

Tăcere și singurătate
Motto: ”Tace doar cel ce poate vorbi.” - Jean-Paul Sartre

 ***

”Discipolul: Este bine să faci legământul tăcerii ?

Maestrul: Tăcerea interioară înseamnă renunțarea la tine însuți. Adică viețuirea în afara egoului.

Discipolul: Singurătatea este o necesitate pentru un pustnic?

Maestrul: Singurătatea se află în inima omului. Poți trăi în iureșul lumii și, cu toate acestea, să-ți păstrezi o deplină serenitate a minții. Aceasta înseamnă că trăiești în singurătate. Un altul trăiește în pădure,  dar nu este în stare să-și țină în frâu mintea; nu se poate spune despre el că trăiește în singurătate. Singurătatea este o atitudine mentală. Ființa legată de lucrurile  acestei lumi nu poate s-o obțină, indiferent  unde s-ar afla; dar acela care este detașat de lume, trăiește în singurătate, oriunde s-ar afla.

Discipolul: Ce este ”Tăcerea”?

Maestrul: ”Tăcerea” este starea care transcende vorbirea și gândirea. Este meditația în care nu există activitate mentală. Ea constă în supunerea minții. Meditația profundă este o vorbire fără de sfârșit. Tăcerea vorbește neîncetat, este un etern torent de “limbaj”. Acesta se oprește atunci când începem să vorbim, căci vorbele pun stavilă acestui “limbaj” mut. Discursuri și conferințe pot să-i captiveze pe oameni ore întregi, fără să le fie de vreun folos. Tăcerea însă este permanentă și face ca  întreaga umanitate să evolueze. Tăcerea este însăși elocvența. Îndrumările verbale nu sunt niciodată atât de elocvente ca tăcerea. Ea însăși este o continuă elocvență… Este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează, făcându-i loc tăcerii .

Discipolul: Dar atunci, cum ne-am mai putea exprima gândurile pentru a comunica între noi?

Maestrul: Aceasta nu este o necesitate decât atunci când există simțul   dualității…

Discipolul: De ce nu merge o Sfântă Prezență să propovăduiască adevărul tuturor oamenilor de pe Pământ?

Maestrul: De unde știi că n-o face? A propovădui înseamnă, oare, a te urca la tribună ca să ții cuvântări? A propovădui înseamnă a transmite Cunoașterea; aceasta nu se poate face cu adevărat decât în tăcere. Ce-ai zice despre un om care ascultă o predică timp de o oră și pleacă fără să fi ajuns să-și schimbe viața? Comparați-l cu acela care se așază la picioarele unei Sfinte Prezențe și duce cu sine, întorcându-se acasă, un  mod de a gândi cu totul nou. Ce este mai bine: să predici cu glas tare dar fără efect, sau să rămâi tăcut, revărsând razele forței lăuntrice în jurul tău ?

    Gândește-te și la originea vorbirii. La început este cunoașterea abstractă, din care purcede egoul. La rândul său, acesta zămislește gândirea, iar gândirea dă naștere cuvintelor. Prin urmare, cuvântul este  strănepotul Izvorului originar. Și dacă el este atât de eficient, gândește-te de câte ori trebuie să fie mai puternică propovăduirea prin  tăcere! Dar oamenii nu înțeleg acest adevăr simplu și limpede, adevărul experienței lor de zi cu zi, veșnic, mereu prezent. Acest adevăr este cel  al Sinelui.

    Există, oare, cineva care să nu aibă cunoștință de Sine? Dar oamenilor nu le place să audă vorbindu-se despre acest adevăr. Ei au nevoie de lumea de dincolo, de cer, de infern și de reîncarnare. Pentru că ei iubesc mai mult misterul decât Adevărul, religia le dă ceea ce își doresc, în speranța de a-i aduce în cele din urmă la Sine; atunci de ce să  nu ne statornicim în El, chiar de acum, aici, în clipa aceasta? Pentru a fi martor altor lumi, sau pentru a face speculații pe seama lor, Sinele este absolut necesar; acestea nu sunt diferite de El. Chiar și atunci când cel ignorant crede că vede obiectele, el nu vede altceva decât Sinele.”

***

                                                             (Ramana Maharshi)

Cuvântul idee

Cuvântul idee

Când nu mai ai pentru ce trăi, vei muri. Așa se spune…  Unii, ca să nu moară, se agață de o idee. În ce lume nehotărâtă mai trăim! Unii trăiesc pentru o idee, alții mor pentru o idee…  Ideea a fost cea dintâi? Da! Cuvântul idee!

Apoi, cuvântul s-a întrupat în noi… Deci, să-i acordăm cuvântului respectul cuvenit!  Este cea mai bună idee…

Și să nu uităm: cele mai bune rostiri de cuvinte le fac actorii talentați! Da! Dar, un actor talentat nu există fără spectatori inteligenți! Ideile rostite trebuie pricepute… Așa, ca să ai de ce să te agăți… Așa, ca să poți privi moartea în față, fără să te temi de umbre…

1 2 3 48