Dumnezeu a acceptat să stea de vorbă cu mine

Dumnezeu a acceptat să stea de vorbă cu mine

Am visat că Dumnezeu a acceptat să stea de vorbă cu mine

(…)

Ai vrea să-mi iei un interviu? Deci… zise Dumnezeu.

Dacă ai timp… i-am răspuns.

Dumnezeu a zâmbit.

Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai dori să-mi pui?

Ce Te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi tânjesc iar să fie copii; că-şi pierd sănătatea pentru a face bani, apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea… Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi L-am întrebat:

Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii Tăi?

Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu știu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna!

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Autor necunoscut

( Enjoy „The Interview With God” Movie – www. theinterviewwithgod.com )

Probabilitatea, proștii și moartea

Probabilitatea, proștii și moartea

Proştii nu se vindecă de prostie. Moartea nu iartă pe nimeni. Axiome. Ceva de genul: „dacă A(n) e o succesiune descrescândă de evenimente, n tinzând spre infinit, intersecția evenimentelor din A(n) tinde spre 0, deci lim P(A(n))=0”[1]…  Nu-i roata inventată aici!

Ignorăm proştii? Răspunsul afirmativ ar putea fi o soluţie… de viaţă bună. Dar, nu ştiu dacă ştim să răspundem… Oricum, numărul proștilor e în creștere. Nu degeaba se zice: ”Mama proștilor e mereu gravidă!” Păi, dacă-i așa, corb la corb nu-şi scoate ochii!

De vindecarea prostiei ar fi bine să nu mai vorbesc…

(…)

Cum rămâne cu moartea? Păi, se spune că „dragostea i-e morţii îngropăciune”…

Cum stăm cu dragostea? Hm! Sincer? Dezastru!

Deci, ținem morțiș să nu îngropăm moartea… Și ea nu ne uită!

(…)

Uf! Proştii nu se vindecă de prostie. Moartea nu iartă pe nimeni. Q.E.D.!

Văzând cum stă treaba cu prostia și cu moartea, putem spune că axioma lui Kolmogorov devine, probabil (!), o… bagatelă. Doar v-am spus: nu-i roata inventată aici!

[1]Andrei Nikolaevici Kolmogorov - Grundbegriffe der Wahrscheinlichkeitsrechnung /
                                    Conceptele de bază ale calculului probabilității

Urci sau cobori?

Urci sau cobori?

Urci sau cobori pe scara vieții? Nu știu, încă! Știu că, oricum ai mărșălui, la capăt te așteaptă un marș funebru… N-ar fi rău să știu… Ca să nu fiu aparent-adult sau aparent-copil… Un fel de Benjamin Button din povestea lui F. Scott Fitzgerald. Poate vreau să-mi fie clar… Adică, să fiu fie-fie, nu și-și!

(…)

Apropo de Benjamin… L-am văzut ieri pe scările gării din Venezia. Trăgea cu urechea la o discuție aprinsă dintre Emma Bovary, Anna Karenina și Lizzy Bennet. Lizzy încerca să le calmeze… N-a reușit! Anna i s-a aruncat sub roți trenului care intra-n gară… Emma a făcut un salt în Gran Canale… Benjamin înmărmurise! Brusc, nu mai era nici tânăr, nici bătrân! Lizzy se îndrepta, agale, spre Palatul Dogilor…. La o cafenea din Piața San Marco,  Gustave, Lev și Jane îl așteptau pe Scott… În lagună continua să înoate Emma… Lizzy șușotea cu Darcy… Benjamin scâncea pe scări… La difuzoarele gării se auzea un marș funebru….

(…)

Mda! Pe scara vieții, indiferent în ce sens mergi (înoți), cobori… Da! Știu… Viața este acel the curious case prin care mărșăluiești cu mândrie și prejudecătă, imaginându-te pe la più bella strada del mondo, fără să simți  transformarea marşului lui Radetzky în lugubrul marş al lui Chopin

Rucsacul cu probleme

Rucsacul cu probleme

Cunoaşte-te pe tine însuţi este îndemnul perfid al frustraţilor: înseamnă să-ţi gândeşti istoria personală ca să-ţi demonstrezi că ai existat şi că exişti… Hm! Cred că este marea greşeală a vieţii. Analiza vieţii personale este, aproape fără excepţie, depresivă. (Nu mă refer la cei care sunt ”efectiv” bolnavi…) Fiecare are “ceva” în viaţa lui care îi va crea o depresie. Cunoaşterea de acest fel este efemeră… Este timpul ca să ştim că omul este fiinţa veşnic nemulţumită. Şi, atunci, ce să mai analizezi? Simpla punere a problemei arată că ai probleme…

Nu mai analizez dacă exist, pentru că eu trebuie să exist, indiferent de ce am făcut anterior. Dacă toţi s-ar preocupa de autocunoaştere, am asista la sinucideri în masă! Secretul vieţii este indolenţa liniştitoare tradusă prin eu voi fi nimeni, nu prin eu sunt cineva!

Primordial este  un viitor corect și de calitate, nu prezentul frustrant şi, cu atât mai puţin, trecutul… Călătoria prin viaţă se face mai uşor fără rucsacul cu probleme. Numărul anilor trăiţi este direct proporţional cu egoismul milostiv enunţat prin: milă mi-e de mine!

Scrie-ți, în continuare, viața! Nu e cazul să te consideri un scriitor violat de necitire…

Vameși

Vameși

Dacă la frontierele statelor n-ar mai fi controale, ce-ar fi?  N-ar mai fi vameşi!  Dacă la intrarea într-o ţară, în loc de vameşi, ar exista temple, cum ar fi? Cel care intră trebuie să jure în faţa Dumnezeului lui că este cinstit şi are gânduri curate…  Apar două situaţii: în ţările respective ori nu mai intră nimeni, ori nu se mai găseşte ceva…  (…)

Dar, în locul templelor, avem vameşi! Cum la vameş nu poţi să te rogi, îţi rămâne „datoria” ca să-l rogi…  Atenție! Trebuie să fii cu băgare de seamă: dacă vameşul este al unei ţări mari, atunci hârtia de 500 pe care i-o dai trebuie să fie nouă-nouță. Vameşului ţării mici poţi să-i dai şi o hârtie mototolită.  O ia oricum…

Concluzii:

  1. controalele la frontiere există pentru a imprima o mişcare de du-te-vino (backward-and-forward movement) biletelor de bancă;
  2. nu-i uşor să păstrezi ceea ce place multora;
  3. e mai ușor a vorbi despre vameși, decât despre oameni;
  4. țările mari se consideră civilizate, pentru că folosesc hârtie de calitate;
  5. unde-s vameși, vai de frontiere!
1 2 3 56