Gratiile iluziilor

Gratiile iluziilor
Motto:              ”Viaţa noastră-ascunde-adese
                     într-un colţ de paradis
                     scrisori ce nu ne-au fost trimese
                     de-o mână care nu ne-a scris.”
                                                Radu Gyr – Scrisori nescrise

________________________________________

(…)

Impresurat de activităţi, uitasem să mor. Ah! Uitasem şi să trăiesc… Mi-ai adus aminte, tu, iluzionisto… De ce, iluzionistă? Ştiu, dar parcă nu ţi-aş spune… Fie! De ce nu? Tu trăieşti viaţa ca o scamatorie… Teribil mod de a-ţi bate joc de ea, ca să nu-şi bată ea joc de tine… Tonifiant… Vital…. Mortal… Adică ce uitasem eu…. Tu ai dat vieţii ce-i al vieţii şi cred că vei ştii să dai morţii ce-i al morţii… Viaţa şi moartea nu-s ale noastre… Sunt stăpânele… Sunt Dumnezeu. Dacă lor le vei da ceva, datoria pe Pământ este achitată… Şi în cer! Dar ţie, pentru tine, ce-ţi dai? Mie, pentru mine, acum, îmi dau iluzii… Nu-i rău, pentru că nu le repet… Asta n-am învăţat-o de la tine… Aici sunt… eu. Ştiu că memoria înseamnă ceva mai periculos decât iluzia… Am învăţat, încercând să organizez lumea… Nefastă încercare! Dar, am învăţat ceva: memoria să uite! Să nu-şi piardă calitatea…. Să devină volatilă… Să se umple cu iluzii… Şi m-a răsplătit: mi-a uitat numărul conturilor şi numele prietenilor!

(…)

Iluziile diversificate au devenit meseria mea. Mă ajută să trăiesc… Sunt un supraviețuitor! Supravieţuirea prin iluzii nu e uşoară, pentru că nu-i uşor să ai iluzii de calitate… Aici eu sunt instruit… Scriu un tratat despre estetica iluziilor… Uite o frază: “e mai dulce o lună de aprilie decât o lungă toamnă…”  Când cineva spune  că nu crede în iluzii,  o mică iluzie moare… E nebunie? Poate… Pentru așa ceva am spart geamurile laboratorului meu de experimentat suflete… Bancul de probe nu a reuşit să-mi spună de ce femeile iubesc nebunii şi îi inşeală pe cei cu minte… Am descoperit singur… Am privit spre viaţă, până am înnebunit… (”Au înnebunit salcâmii?”) Am vrut să-l văd pe Dumnezeu… Femeilor le place asta… Pe Dumnezeu o să-l întreb… mâine.

(…)

”Răsar,

Mă-nalţ,

Cobor

Şi-apoi dispar,

Şi-apusul meu e totuşi răsărit…

Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar –

Portret unic şi veşnic, expus în infinit.” [1]

(…)

Te-am întrebat, dacă îţi plac iluziile, iluzionisto? Nu te-am întrebat… Mi-a fost frică… Ştiu că neliniştea tresare la freamătul (baladei) frunzei… Ştiu că ştii că iluziile pierdute sunt adevăruri descoperite… Mi-a fost teamă să nu-ţi placă de mine, pentru că ştiu că adevărul doare…  Dar, aş fi vrut să te întreb…

(…)

”Eu nu regret nimic, nici nu chem, nici nu plâng,

 Totul va trece ca petalele merilor albi.” [2]

(…)

Nu mai meriţi durere? Sau meriţi? Cred că, o manipulare prin iluzii meriţi… Poate rămâi şi tu acolo…  Nu ca iluzionistă, doar ca actor amator. Vei redeveni un supravieţuitor între viaţă şi moarte… Fără să-ţi baţi joc de ele şi de tine. Şi, apoi, nu te-am întrebat: vrei să fii iluzia mea? Nu… Dar aş fi vrut… Spaima mi-era mai contagioasă decât ciuma… Aşa am pierdut o iluzie… Aşa cum mi-am pierdut conturile şi prietenii… În iluzie, viaţa este mai viaţă decât viaţa însăşi… Ce mult (te-)am pierdut! Cât de mult (te-)am iubit!

 (…)

Ei! Pentru asta, ar fi trebuit ca să te urăsc şi să nu te iert… Noi, oamenii, iertăm doar ce putem înţelege… Iluziile sunt adesea de neînţeles… Şi nu se pot pune pe foc. Fir-ar să fie! Dar… Pentru iluzii, remediul există: a te iluziona şi mai mult! Ca şi pentru iubire… Cred că de aceea îi plac şi lui Dumnezeu iluziile. Dacă El nu s-ar iluziona, noi ar trebui să dispărem… Până atunci: Sărut mâna! Să trăiţi!

(…)

Să mor eu prin dublarea durerii, lacrimilor şi pupilei, dacă nu te-am iertat! Ab imo pectore! Aici nu mă iluzionez.

(…)

Sufletul omenesc este oglinda lumii. Are iluzii aşa cum pasărea are aripi: este ceea ce-l susţine! Îmi plac oglinzile… Îmi place Leibnitz…  Şi Hugo… Și iluziile.

(…)

Un contract cu o bancă este un contract cu Mefisto: primești iluzii, donezi suflet! Semnat cu sânge!

(…)

În ce lume nehotărâtă mai trăim! Unii trăiesc pentru o idee, alții mor pentru o idee…  Eu, prin iluzii! Mie-mi place foșnetul pe care-l aud și pe care-l fac iluziile mele…

(…)

Când visăm acţiunile sunt clare: ori de rău, ori de bine! În vis acţiunile sunt directe. În realitate sunt cu ocolişuri… ”Când visează omul nu se îndoieşte niciodată.”[3]  Întotdeauna finalitatea unui vis este fericită: constaţi că trăieşti! Și te bucuri… “Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realităţii în irealitate![4] E straniu și comun… Așa ca tine sau ca… mine.

(…)

Numai un țigan cum mi-s

Zărește Lumină în Abis

Și Orizontul îmi este Dorul

Căminul meu îmi este Cerul!

Chirie nu plătesc deloc

Casă îmi este peste tot!”[5]

(…)

  • Nu există coincidenţe, Vedra! Doar iluzia unor coincidenţe!

(…)

  • Știi, pe mine iluziile mă scot din singurătate! Mă ajută să mă prind în brațe și să ies cu mine-n lume.

(…)

Și, pe zi ce trece, Vedra,  se conturează un crud adevăr:  lupta împotriva minciunii este o mare… iluzie!

(…)

Vedra, a cunoaşte omul, în sens generic, înseamnă de fapt a cunoaşte prezentul, trecutul şi viitorul iluziilor sale!

(…)

Știi, când te-am cunoscut, șocul m-a încremenit. Inhibiție, negare, intruziuni repetitive, recuperare progresivă, acceptare, înlăturare traume prin amnezie… Te-am cunoscut! Din acea zi până a doua zi. O zi! În noaptea zilei: angoasă, depresie, insomnie, alcool, somatizare de funcții… În noaptea zilei! Din acea zi până a doua zi. Agonie și extaz. Și invers. Dificultăți relaționale cu… mine. Pudic fiind, n-aș spune c-am înnebunit pentru o zi. Aș spune că m-am iluzionat o zi…

(…)

-Ştie cineva, cum se poate câştiga o luptă care nu a început? Știu eu! Prin iluzii.

(…)

De multe ori, iluziile îmi sunt scrisori recomandate  pe care le expediez lui Dumnezeu… Am confirmări de primire!

(…)

Deși am certitudinea că nu există certitudini, cred că am iluzii… reale.

(…)

Aș vrea ca trandafirii să-mi cadă din cer, la fel cum ninge…

(…)

L-am întrebat pe Dumnezeu:

– Ce mă fac, Doamne? Pe cine să iubesc acum,  că să n-am deziluzii?

Pe tine, fiule! De tine, eşti sigur că eşti tu!

(…)

Zăresc  piscul muntelui-de-pietate

Și voi face

Din timp și lacrimi

Un evantai  de iluzii-stres-anxietate…

(…)

Mi-am propus să am iluzii și când voi avea perfuzii…

***

La ora la care visele se înghesuie prin cotloanele prăfuite așteptând să invadeze un suflet bântuit de iluzii și himere…

La ora la care ceasul bate fără să bată, amețit de tristețile prelinse din oglinzi…

La ora fără oră… la ceasul fără ore… șoptit, tresare un greiere… de noapte bună… suflete.

La ora de taină se adună pe tâmple, neninsele lacrimi, furnici de teamă aleargă prin mințile noastre.

Lași totul și intri în lumea în care trăiești o minune, o speranță, un coșmar, în lumea în care, nevăzutele spirite se joacă cu noi…

Alegi să fii ce n-ai putut în zi sau să ajungi unde n-ai putut, pe zi, sau să iubești  ce n-ai iubit pe zi…

Alege să fii, măcar, în noapte fericit… de noapte bună, suflete. Alege să te bucuri că plângi.

__________________________________***______

[1] Ion Minulescu – ”Romanţa soarelui”
[2] Serghei Esenin – ”Nu regret nimic” (1921)
[3] Emil Cioran – ”Caiete”
[4] Emil Cioran –”Caiete”
[5] Traducere și adaptare după Danyel Gerard – ”Nur ein Zigeuner”(1973)

Deriva continentelor

Deriva continentelor
Motto:Nu trebuie să simulezi că exprimi ceea ce nu poți exprima.”
                     (Konstantin Stanislavski - Viața mea în artă)

______________________________________________________________

Îmi place filosofia. Sau să mă dau filosof. Nu știu. (Vezi, am îndoieli autentice!) Cum se dau mulţi… De ce? Pentru că, odată (auto)intitulat filosof, critic ce-ai spus şi te fac să crezi că nu te critic… Pot să spun lucruri pe care cred că le-am citit. E posibil să le fi citit, pentru că bibliotecă am… Ca şi Paler (vezi?), am devenit spectatorul bibliotecii… Văd cărţile așezate pe rafturi şi-mi creez impresia că le-am citit. Chiar pot să dau citate din ele… Un prieten mi-a spus că aceasta e tot ce mi-a rămas din ce-am citit în librărie (înainte de-a cumpăra cartea)… Mă rog! Răutăţi-răutăţi, deşi eu memorie am… Și mai am și o mătușă care lucrează la o librărie.

(…)

Pentru că mă consider filosof, atunci când cineva mă-njură sau mă lovește, nu ripostez. Nici cu vorbe! Nu c-aș fi laș, dar sunt convins că individul este o brută şi, oricum, nu m-ar înţelege pe mine… un sofisticat. De altfel, consider că mă ameninţă, pentru că nu posedă argumente… Sigur, nu poate argumenta mai bine ca mine… Dac-ar avea, mi-ar spune: ”chiar dacă mă crezi idiot, nu sunt de acord cu tine pentru că…” şi mi-ar da un car de argumente, nu un car de pumni…

(…)

Când şeful spune o prostie, nu-l acuz. Cred că-i un tip sensibil (filosof, ca mine!) pe care prostia îl umanizează…. Deci, nu pot să-i spun că-i… Oricum, sunt destui care-i spun. Zilnic! Răutăcioșii! Îmi spun și mie, deși nu eu le-am luat locul…

(…)

Mai îmi place să fiu filosof şi pentru că vreau să fiu războinic (vezi?)… Particip la războiul ideilor, teoriilor… Aici nu curge sânge pe câmpul de bătălie, curge bere sau votcă! Victimele, în acest caz, nu sunt oamenii în întregul lor, doar câţiva neuroni, acolo! Neuronii altora! Ai mei (am mai mulți de doi, poate chiar zece…) se odihnesc în pace… Ce mai! Când eşti filosof, eşti tot timpul! Şi când taci! Chiar e bine să taci, dacă vrei să fii un filosof autentic… ”Si tacuisses, philosophus mansisses!”[1] Desigur, expresia are-n ea destule ingrediente filosofice, dar e în latină… La naiba! O limbă cam moartă… Iar eu sunt un filosof modern și trec pe engleză: ”If you had kept your silence, you would have stayed a philosopher!” Sau, mai bine: ”East said, soonest mended!” [2]

(…)

Uf! Îmi pare rău, pentru că v-am zis una-alta! M-am transformat în criticul care găsește în poezie, în muzică, în pictură, în…, mai mult decât a vrut să transmită autorul! Deh, ca un autentic filosof (cu sânge albastru!) am o moștenire de familie: și tata a scris mai multe cărți decât a citit! Iar stră-stră-străbunicul Ralph ne-a lăsat scris, în albumul familiei: ”Bucurați-vă că ați înfăptuit ceva neobișnuit, extravagant, care a rupt monotonia epocii voastre![3]Și, zău, mă bucur!

Gaudeamus igitur,

Juvenes dum sumus;

Post jucundam juventutem,

Post molestam senectutem

Nos habebit humus!”[4]

(…)

Pfui! Latina asta… Mai bine, o cotesc pe englezește:

While we’re young, let us rejoice,

Singing out in gleeful tones;

After youth’s delightful frolic,

And old age (so melancholic!),

Earth will cover our bones.”

(…)

E clar?

(…)

E clar, mi-s din ce în ce mai filosof, deși are și filosofia părțile ei rele… Care? Stai, că te luminez! Uite, dacă  stau cu iubita-n brațe și filosofez cât de rea e curvia, n-o scap de ea! Clar? Nu prea ți-e clar… Oricum, chiar dacă n-o scap, n-o scap și… gata! În schimb, află că există și o filozofie a ocaziilor…

(…)

N-am ratat ocazia de-a spune că-mi place filosofia… Acum sunt doctor. Ieri mi-am susținut teza de doctorat în filosofie: ”Deriva continentelor și libertatea de exprimare”. Președintele comisiei (un fost student al stră-stră-străbunicului Ralph) m-a întrebat: ”Care-i elementul de originalitate?” I-am răspuns: ”Pentru prima dată, în istorie, am constatat că fiecare om are umbra lui, deși există un singur soare! Aceasta nu s-ar întâmpla, dacă n-ar fi continentele în derivă… Nec plus ultra![5]”  De emoție, nu mi-am amintit varianta în engleză…

(…)

Iam tandem, inquit, intellegis me esse philosophum?[6] Pardon! Do you, finally, see now that I’m a philosopher?[7]

________________________________________________________

[1]  (lat.) Dacã tãceai, filosof rãmâneai!
[2] (engl.) … mai bine să-ţi pară rău că ai tăcut, decât că ai zis!
[3] Ralph Waldo Emerson (1803 – 1882) –”Eseuri” (1841)
[4] (lat.)” Să ne bucurăm, așadar,
            Cât încă suntem tineri
            Fiindcă dup-o tinerețe agitată,
            Și-o bătrânețe-ngreunată,
            Țărâna ne va avea pe toți.”
[5] Nimic mai mult!
[6] Anicii Manlii Severini Boethii- De consolatione philosophiae
[7] (engl.) Vezi, în șfârșit, că mi-s filosof?

Țipăt

Țipăt
Motto:  ”De altfel, nu-i tratament...” /”Dagegen, ist kein Kraut gewachsen...”- M.M.

***

Auziţi voi,

prietenii mei,

durere adâncă?

Cuşti de tufiş,

sunt acolo

în Parcul Naţional…

(…)

Eu stau ca yoghinul

(nu-mi permite -altfel- coloana…).

Tu fumezi o «electronică»

Deh! E modă!

Ei aruncă laţul…

Și asta-i la modă!

(…)

Voi ce faceţi?

(…)

Ştiţi voi,

prietenii mei,

durerea adâncă?

Este acolo

în laţul hingherilor…

(…)

Ştiţi voi ?

(…)

Pe mine mă doare coloana

Pe tine te dor buzele

Pe hingher nu-l doare scheunatul…

(…)

Pe voi, ce vă doare?

Ştiţi voi?

(…)

Pe  mine -cu adevărat- m-au iubit cei din lațuri…

Știți?

Mă doare!  [i]

***

____________________________________________________________________

[i]Traducere–adaptare după  M. Mraconia – „Schmerz-Schrei  im…”/”Țipăt-Durere în...

Vergangenheitsbewältigung

Vergangenheitsbewältigung

Comunicarea este o reacție care poate fi: o reacţie de iubire, o reacţie de ură, o reacţie de disperare, o reacție de durere, o reacţie de pocăinţă etc. Când se comunică cu toate reacţiile deodată, nu-i altceva decât nebunieNebunia e începutul comunicării ”fără motiv”. Dar, ar putea fi și o bucurie… Deplasarea  giratorie de la rău spre bine, cu trecere prin nimicul cotidian, poate fi o bucurie: spre pacea finală! Fiecare război are pacea lui! Este “vergangenheitsbewältigung” (“împăcarea cu trecutul“)…  Se “întâmplă” finalul negocierii dintre trecut şi viitor pentru o prezentă “halcă” de fericire: totul este speranţă! Sau, cum spunea Cioran: “nebunia este introducerea speranţei în logică!”

(…)

Adesea, încerc o împăcare cu trecutul. Sper să reușeșc o pace… Pentru început trebuie să demonstrez ”teorema lui Mizner[1]: ”Nebunia este considerată un motiv suficient pentru divorț, dar în același timp este calea cea mai scurtă spre căsătorie”.

Demonstrație. Avem următoarea schemă:

 __________________________________________________________
/ intrare: CĂSĂTORIE/ ≤≤≤  ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥   / ieșire: DIVORȚ /
 ________________________________________________________________

 Să definim, pe rând

CĂSĂTORIA” este definită de Socrate: ”Căsătoria este o instituţie care te apără cu străşnicie, zi de zi,  de orice bucurie.”

Pentru ”DIVORȚ” avem definiția unui expert în domeniu, doamna Elizabeth (Liz) Taylor: ”Divorţul e o boală contagioasă ale cărei simptome apar din prima zi de căsătorie”.

Uitându-ne cu atenție asupra schemei, aplicăm acesteia constatarea lui Einstein:

NEBUNIE: ”Să faci același lucru zi de zi, așteptându-te ca rezultatul să fie diferit.”

Ceea ce era de… demonstrat/așteptat.

Observația nr. 1:

Dacă ” / intrare: CĂSĂTORIE/ = EMIȚĂTOR”,  ” ≤≤≤  ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥  = CANAL DE COMUNICARE  și   ” / ieșire: DIVORȚ / = RECEPTOR ” , schema de mai sus este Schema generală a procesului de comunicare, adică:

123

Observația nr. 2: Omul este ființa socială, parte a procesului de comunicare, generatoare de mesaje și…  zgomote.

Observația nr. 3:   Omul poate comunica și  ”fără motiv”.

Observația nr. 4:   Dacă ” / intrare: CĂSĂTORIE/ = TRECUT”,  ” ≤≤≤  ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥  = FERICIRE ”  și   ” / ieșire: DIVORȚ / = VIITOR ” , schema de mai sus demonstrează că ”TOTUL ESTE SPERANȚĂ” prin “vergangenheitsbewältigung” (“împăcarea cu trecutul“).

(…)

Vezi, se poate introduce speranța în logică!

____________________________________________________________

[1] Wilson Mizner – dramaturg american (1876 -1933)

Chimia vieții

Chimia vietii

Motto:     ”Eu te iert, o creatură

                 Din cauza Creatorului tău!”

                                  (Yunus Emre, sec XIV)

Dă ce ai. Pentru unii reprezintă mai mult decât crezi.” Ne spune domnul Longfellow. Eu spun că am dat, până n-am mai avut ce… Primitorii au început, apoi, să-mi descopere defectele. Calităţi n-au văzut… Ce bine! Cinicii m-au re…, regularizat şi reglementat, după ce le-am dat tot! Apoi, am aflat că inima nu are experiență: nu știe cui să dea! Dă tot! Glumeşte și cu umorul, care-i șopteşte: “ţi-ai f… norocul!”

(…)

Da! Râd mult. Deci, mi-am cam f… norocul. Deh! ”Când catârca a dus samarul, suportă mai ușor căpăstrul!”[1] Ș-apoi, un s*x cu norocul poate duce la eliberarea mediatorului chimic, din componenta presinaptică, care, începe odată cu membrana butonului terminal şi ajunge de-a lungul axonului neuronului presinaptic. Depolarizarea membranei butonului terminal produce deschiderea canalelor voltaj-dependente şi ionii de calciu pătrund din spaţiul extracelular în buton, în virtutea gradientului electrochimic. Aceasta determină fuzionarea veziculelor cu mediator cu membrana presinaptică, în “zonele active” ale acesteia. Intervine mecanismul “kiss and run” care presupune desprinderea veziculei golite de la membrana presinaptică, închiderea porului şi reumplerea rapidă cu mediator chimic, după care vezicula revine în eşalonul veziculelor imediat disponibile… Uf!  Şi, după asta, te spargi de râs! Ha-ha-ha!

(…)

F**k my f**king luck! Nu pot râde la infinit, dar știu de ce nu pot s-o mai fac… Niciodată n-o să mai am un număr foarte mare de sinapse electrice. În schimb, o să mai fie suficiente dintre cele chimice… Deh! Am crescut… Ce bine era, când eram embrion! S*xul cu norocul a început după… A început chimia vieții, iar inima a început să glumească cu umorul…

(…)

”— Nichita, răspunde-mi, ce vrei să uiţi şi nu poţi uita?

— Vreau să uit şi nu vreau să-mi aduc aminte din prima mea idee despre viaţă pentru că a doua mea idee despre viaţă este chiar viaţa.”[2]

(…)

_____________________________________________________________________

[1] Juan Ruiz – ”Cartea adevăratei dragoste”, 1343
[2] ”ANTIMETAFIZICA- Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu”
1 2 3 26