Anarhism

image_pdfimage_print

***
”Ești un anarhist!” Așa mi-a șoptit un prieten… Nu mai știu cu ce ocazie. ”Nu sunt anarhist pentru că…” i-am răspuns fără să finalizez motivarea.
(…)
Brusc, mi-am amintit de un examen la ”Științele umanității”… Am ”tras” un bilet pe care scria:

ӿ” Nu există anarhism pentru că nu există terorism de stat. Nu există eroi pentru că nu există nemernici. Există numai victime. Altceva, nu recunoaștem că există.” Argumentați logic. ӿ
(…)
Și…
(…)
”Este un adevăr istoric. Istoria recunoaște că au existat victime, despre ceilalți, nu…” Atât. Atât am comentat…
(…)
” Peut-être l’histoire de votre pays! / Poate istoria țării tale!” a spus un profesor examinator, într-o franceză cu un puternic accent bașkir… (Examenul se desfășura într-o țară străină…)
(…)
ӿ ”Desigur, pentru că noi românii avem istorie! O istorie cu multe victime… Cei care au istorie recentă nu prea au… Dar ne-au ”ajutat” pe noi ca să avem… Cred că subiectul este foarte bun și pentru ”Științele inumanității”! ӿ
(…)
Deci…
(…)
Nu mai cazul, ca să fiu anarhist. Negarea puterii statului meu e prea mare din exterior, ca s-o mai fac și eu… Ș-apoi, există o prea mare dezordine generală. Sunt destui nemernici și în interior… Nu mai e cazul ca să fiu anarhist, pentru că sunt capabil de reflecție critică și detașare emoțională…
Pentru mine anarhismul este o ”problemă” sensibilă, o provocare din perspectiva conștiinței naționale, a moralei și a valorilor unei societăți democratice.
(…)
Totuși…
(…)
„Cin’ se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine…”
(Cântec popular)
(…)
La nevoie, îl cânt… pe tot.
***